Bucurii de ianuarie - Săptămâna 1

Și dacă, într-o zi, decizi să renunți la orice produse de origine animală? Iei decizia în urma unui vis care se repetă obsesiv și care te determină să schimbi ceva în viața ta. Familia ta se împotrivește, soțul tău divorțează de tine, ești lovită de propriul tată care nu poate înțelege că acum ești adult și poți hotărî și singură ce vrei să faci. Asta e pe scurt povestea lui Yeong-hye și a familiei ei. 

Cartea aceasta e, însă, mai mult decât o carte despre cineva care a decis să devină vegetarian. E despre relațiile dintre membrii unei familii, despre loialitatea față de familia noastră de origine, despre modul în care uneori acceptăm ceea ce ni se întâmplă cu o oarecare resemnare, de parcă nu am avea nici un mod de a ne împotrivi, dar și despre momentele în care învățăm să ne ascultăm cu adevărat pe noi.

”Senzația că niciodată nu trăise cu adevărat în această lume a luat-o prin surprindere. Este adevărat: niciodată nu a trăit. Tot ce făcuse încă din copilărie a fost doar să îndure. Niciodată nu rănise pe nimeni, având credința că era un om bun. Sârguinciosă, muncise cu dăruire și reușita ei se datora eforturilor ei - și așa avea să fie pentru totdeauna. Și totuși nu putea înțelege de ce în fața acelor clădiri în ruine și a buruienilor acaparatoare nu era decât un simplu copil care nu-și trăise niciodată propria viață”.

 p. 218

”Și totuși încă mai simțea că avea în ea o rană deschisă ce creștea mai mare decât propriul ei trup. Era o rană asemenea unei găuri negre ce-i absorbea și devora întregul corp”. 

p. 220

"Era singurul drum pe care putea merge”.

 p.221

”Certitudinea suferinței stătea acolo, în fața ei, ca și cum s-ar fi pregătit pentru ea cu mult înainte, ca și cum ar fi așteptat acel moment”. 

p. 222 

”Simțea că din durerea ce o înghițea ca un hău întunecat erupeau, în același timp, o frică intensă și un ciudat sentiment de pace interioară.” 

p. 224

”Indiferent prin ce ar fi trecut - chiar și prin cele mai cumplite experiențe - oamenii continuă să-și trăiască viața: mănâncă, beau, se duc la toaletă, se spală și, câteodată, râd tare, cu poftă. Probabil și ei gândesc la fel ca ea și, atunci când o fac, își amintesc vag, ca și cum ar fi ațipit, de toate tristețile pe care au reușit să le dea uitării.”

 p.227