Cine și-ar fi putut imagina că vor exista adolescenți europeni care se vor converti la islam și vor fugi din Europa, alăturându-se ISIS, temuta organizație teroristă?
Norvegia, Suedia, Danemarca, Belgia, Marea Britanie și Franța sunt câteva din țările europene în care tineri vulnerabili care nu își găsesc locul în societate sunt atrași spre islam, dar nu spre islamul menționat în cărțile lui Elif Shafak, ci spre o formă radicalizată a acestuia. Acest proces de radicalizare poate fi realizat în comunitatea în care se află tinerii, la școală, liceu, ori poate fi făcută online, prin rețelele de socializare și prin You Tube. Astfel, tinerii sunt convinși să se alăture ISIS și să lupte în Siria și Irak, tinerele sunt convinse să se căsătorească cu extremiștii. Au existat și situații în care s-au întors acasă și au pregătit atacuri teroriste.
Așa a început și Anna Erelle (pseudonim) ancheta ce a dus la scrierea acestei cărți. Ani de zile a documentat poveștile familiilor care își pierduseră copiii. Unele familii erau familii obișnuite de europeni, altele erau familii de emigranți, copiii fiind născuți în Europa. Și unii, și alții au observat cum adolescenții au început, de pe o zi pe alta, să se schimbe, să devină și mai tăcuți, ori mai preocupați de respectarea Coranului. Unii din ei erau chiar foarte stricți cu părinții lor. Până într-o zi, când au dispărut de acasă și, prima oară când au dat un semn de viață, se aflau în Turcia ori Siria.
Anna Erelle a vrut să vadă cum anume ajunge un tânăr să fie atras spre a face acest pas. Prin natura investigațiilor ei, urmărea de mai mulți ani discursurile online ale extremiștilor și avea un cont fals de Facebook ce îi permitea să interacționeze cu aceștia. În primăvara lui 2014, a fost contactată de unul dintre extremiști și jurnalista, al cărui profil fals arăta că e o tânără de 20 de ani convertită la islam, a intrat într-una din cele mai schizofrenice investigații din câte mi-a fost dat să citesc vreodată. Pe parcursul acestei anchete, putem citi cum se realizează recrutarea online a tinerelor vulnerabile, vedem care sunt metodele la care apelează extremiștii, cum procedează pentru a le determina pe tinere să fugă spre una din cele mai periculoase zone din lume. Citind, m-am tot gândit cum de e posibil ca Facebook, You Tube și alte rețele de socializare folosite cu succes de extremiști să nu știe de existența acestor conturi și grupuri? De activitatea lor? Ce au de câștigat de pe urma extremiștilor de îi lasă să acționeze nestingheriți?
Prin investigația ei, o rețea de radicalizare și recrutare din UK a fost arestată, iar rezultatele anchetei ei au fost publicate în mai multe articole și cărți ce pot ajuta părinții și profesorii să vadă semnele radicalizării și să intervină la timp. În țările care se confruntă cu multe astfel de cazuri, există deja planuri de intervenție în școli, aeroporturi, dar încă mai e drum lung până la eradicarea acestui fenomen.
Comments
Post a Comment