Bucurii de ianuarie - Săptămâna 1

 Cum e să scapi din țara în care milioane de oameni trăiesc, sunt educați, muncesc având mereu ”privirea” dictatorului asupra lor?

Aceasta e o carte despre Coreea de Nord, iar una din primele scene care m-au intrigat a fost cea a mutării unei familii într-un loc nou: de îndată ce au ajuns, cineva le-a adus repede tabloul dictatorului și al tatălui lui, ca să le pună în casă. Fiecare familie primește o cârpă specială cu care să șteargă tablourile și, o dată pe lună, există o comisie specială care trece pe la fiecare casă și verifică dacă acestea sunt bine întreținute ori nu. Există familii care au ajuns în lagăr pentru că nu au ieșit prea bine la inspecție. Dacă nu arăți grijă și respect față de cele două tablouri, e semn că nu ai grijă și respect față de liderii țării. Asta în țara care, la Marea Foamete din anii 90, și-a lăsat peste 1.000.000 de oameni să moară de foame.

În ”Fata cu șapte nume” aflăm multe despre sistemul de caste în care e organizată ierarhia din Coreea de Nord, modul în care are loc educația, organizarea vieții de zi cu zi, execuțiile rapide, sistemul de supraveghere, cenzurarea indivizilor, dar și modul prin care corupția permite accesul la produse din China (țară despre care orice nord coreean învață că e mult mai săraca decât Coreea de Nord). E povestea unei tinere adolescente care, cu câteva săptămâni înainte de a sărbători 18 ani, reușește să fugă în China și apoi în Coreea de Sud.

M-a impresionat tare mult curajul ei, faptul că și-a ascultat vocea lăuntrică și a reușit să depășească foarte multe obstacole (învățarea mandarinei, găsirea unui loc de muncă, continua căutarea a unei modalități de a avea acte, accesul la studii universitare, solicitarea azilului, aducerea familiei).

Viața nord coreenilor care reușesc să scape din dictatură nu e ușoară. China e prima țară în care ajung și dacă sunt prinși pe teritoriul ei, sunt trimiși înapoi în Coreea de Nord unde sunt torturați și inchiși în lagăre de concentrare. Dacă reușesc să traverseze China și să ajungă în altă țară asiatică de unde pot solicita azil în Coreea de Sud, tot nu e suficient. Mulți dintre ei au probleme mari de adaptare la viața în libertate, la ritmul zilnic, la felul în care se petrec lucrurile într-o țară fără dictatură. Există cazuri în care, neputându-se adapta, unii au revenit de bună voie în Coreea de Nord.

Las aici câteva citate din carte:

“Kindness toward strangers is rare in North Korea. There is a risk in helping others. The irony was that by forcing us to be good citizens, the state made accusers and informers of us all.”

“As many discover, freedom – real freedom, in which your life is what you make of it and the choices are your own – can be terrifying.”

“Not only did I believe that humans were selfish and base, but I also knew that plenty of them were actually bad – content to destroy lives for their own gain. I’d seen Korean-Chinese expose North Korean escapees to the police in return for money. I’d known people who’d been trafficked by other humans as if they were livestock. That world was familiar to me. All my life, random acts of kindness had been so rare that they’d stick in my memory, and I’d think: how strange.”