Povestea Ástei de Jón Kalman Stefánsson

 

In limba islandeză, Ast înseamnă iubire iar Stefansson nu lasă nici măcar o urmă de îndoială asupra originii numelui eroinei principale. Este despre iubire (a unui părinte pentru soția și copiii lui, a unei mame pentru aspirațiile ei, a unor adolescenți, a unui fiu pentru mama lui, a unei femei pentru un bărbat necunoscut) dar e și despre cum poți, în goana care ajunge să fie viața, să o pierzi.

Spre deosebire de Trilogia Fjordurilor,  in Povestea Astei autorul folosește multe perspective narative, iar acțiunea nu e liniară. Sare dintr-un timp în altul cu o anxietate ce ar vrea parcă să arate că noi nu suntem cei de acum ci suntem rezultatul alegerilor făcute în diferite momente ale devenirii noastre, ale alegerilor părinților noștri. Au fost pagini care m-au făcut să îmi zic: Stefansson știe despre teoria traumei.

Chiar și secțiunile mici cu personaje secundare sunt în așa fel construite încât nu poți rămâne indiferent și te gândești: contează oare barierele astea care vin din conformism și din teama de celălalt, de necunoscut, de gura lumii? Poți oare să ieși din ritmul impus de timpul și societatea în care trăiești, să duci o existență autentică, in acord cu valorile și aspirațiile tale?

M-a impresionat viața și moartea lui Sigvaldi (tatăl Astei, islandez mutat și recăsătorit la Stavanger, orașul primei mele burse in străinătate) și imaginandu-mi scena morții lui așa cum e descrisă de Stefansson, văd acel om care, in clipa plecării, a revenit (chiar dacă doar prin limbaj) la origine, la Islanda devenirii lui.

#bibliotraveller #Stefansson #iceland